Pentru mulți, concediul ideal este asociat unei plaje cu nisipul fin, valuri albastre și soare cald. Cum însă majoritatea stațiunilor de pe litoralul românesc sunt foarte aglomerate în sezonul estival, one.ro recomandă câteva locuri mai boeme de la malul Mării Negre.
Plaja Corbu – Aflată la 35 de kilometri de Constanța, aceasta este una dintre cele mai sălbatice plaje de la noi. Are aproape 20 de kilometri și este foarte liniștită. Se ajunge acolo cu mașina, pe drumul care duce la Năvodari.
FOTO: one.ro
Plaja Sulina – Situată la aproximativ 3 kilometri de orașul Sulina, pe această plajă se poate ajunge doar dacă mergi pe jos o jumătate de oră sau alegi ca mijloc de transport mașina personală. Efortul merită însă, întrucât aici apa este limpede, curată și nu foarte adâncă.
FOTO: one.ro
Plaja Sfântu Gheorghe – Aceasta se află la 3 kilometri de localitatea Sfântu Gheorghe. Plaja nu este aglomerată, mai ales pentru că accesul la localitatea amintită nu este tocmai ușor. De acolo se vede însă gura de vărsare a brațului Sfântu Gheorghe în Marea Neagră.
FOTO: info-delta.ro
Gura Portiței – Această fâșie îngustă de nisip se întinde pe o porțiune de 4 kilometri și desparte Marea Neagră de Lacul Golovița, Delta Dunării. Accesul este însă mai dificil: fie iei vaportul de la Jurilovca, fie închiriezi o șalupă. Se poate ajunge și cu bicicleta sau motocicleta, dar traseul este foarte dificil.
FOTO: one.ro
OHA Beach – Situată între Mamaia și Năvodari, dincolo de Hanul Piraților, Oha Beach este locul potrivit pentru cei care preferă să se relaxeze, dar să aibă parte și de experiențe creative.
FOTO: one.ro